În istoria lumii și a Europei, evident, s-au întâmplat evenimente cruciale, când mase mari de oameni au fost nevoite să fugă de pericole (războaie, persecuții religioase sau politice, instabilitate socială și economică, foamete, epidemii, cataclisme naturale etc.) și să se așeze în alte geografii, formând populația unor state anume, dar și rămânând în raport cu țările din care au fost forțate să plece în dimensiunea a ceea ce numim astăzi diaspora. Și ne gândim, de exemplu, la cele zece țări cu cele mai mari diaspore din lume: India – 17,5 milioane persoane, Mexic – 11,8 milioane persoane, China – 10,7 milioane persoane, Rusia – 10,5 milioane persoane, România – 9,7 milioane persoane, Siria – 8,2 milioane persoane, Bangladesh – 7,8 milioane persoane, Pakistan – 6,3 milioane persoane, Ucraina – 5,9 milioane persoane, Filipine – 5,4 milioane persoane.
De regulă, cei din diaspora nu păstrează resentimente față de țara lor de origine, când aceasta nu a fost în stare să le asigure protecție, stabilitate și un nivel de trai bun. Ei se implică prin atitudine, eforturi, proiecte în viața comunității etnice din care au provenit.
Republica Moldova s-a confruntat și ea cu fenomenul plecărilor masive, în mare parte din cauza sărăciei și a lipsei de perspective. La ora actuală, conform unor cifre neoficiale, în întreaga lume sunt risipiți peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova, o cifră mult prea mare când realizăm că numai cu vreo două decenii în urmă, populația din această parte de pământ număra patru milioane și ceva. Neavând locuri de muncă și fiind pândiți de sărăcie, cetățenii au plecat covârșitor, mai ales pe timpul regimului Voronin, în Italia, Grecia, Franța, Anglia, Spania, Germania, SUA, Canada și așa mai departe, unde au reușit să se integreze, câștigându-și, cu foarte mici excepții, faima de oameni muncitori și onești. Deși au fost scoși din țară parcă cu buldozerul, cei din diaspora nu s-au supărat pe Republica Moldova. Mai mult, diaspora are meritul de a fi salvat de faliment țara dintre râuri trimițând anual peste un miliard de dolari și euro. Diaspora trebuie prețuită și pentru că votul lor a contat mult în cazul alegerii președintelui Maia Sandu și a victoriei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Dacă cetățenii rămași acasă, triști, neinformați și dependenți cum sunt, mai pot fi mituiți și mințiți de lichele precum Șor, Dodon, Voronin etc., cei din diaspora sunt oameni independenți. Asta pentru că câștigă destui bani pentru a fi liberi, pentru că văd cum funcționează legile, cum statul se străduiește să-și respecte și protejeze cetățenii, inclusiv și pe ei, cei cu pașapoarte românești sau biometrice.
Altfel spus, diaspora nu datorează nimic acestui stat plin de nevoi și probleme. Dimpotrivă, Republica Moldova are destule polițe de plătit. În prezent, după cum bine se poate observa, țara noastră se află în mare pericol. Federația Rusă, care de doi ani și o sută nouă zile poartă un război sângeros de cotropire a Ucrainei, își dorește cu orice preț să refacă fostul imperiu sovietic – URSS – și noi am devenit ținta Kremlinului. Instrumente ale acestui plan de destabilizare sunt nemernicul de Șor și făcătura de vânduți din “Pobeda” lui, foarte generos plătiți de Moscova. Ar fi nimerit ca diaspora să-și orchestreze eforturile cu forțele sănătoase, care au mai rămas în republică, pentru a reuși efectuarea referendumului pentru integrarea europeană și pentru ca Maia Sandu să câștige cel de-al doilea mandat, și ca Republica Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene.
Repet, nimeni nu-i poate obliga să se implice, mai ales că mulți nici nu se mai gândesc să se întoarcă. Totuși, cred că nu poți rămâne indiferent față de cum se întâmplă sau se vor întâmpla lucrurile în țara unde ai văzut lumina lumii. Mă tem că fără contribuția concertată a diasporei, proiectul de integrare europeană nu se va bucura de succes.
Astfel că, hai diaspora, încă o dată!
